Tendintele anului 2012 aduc din nou in prim-plan nuantele roscate de par, in variante cat mai aprinse si mai indraznete. O coafura de acest gen va avea nevoie de machiajul potrivit pentru a fi pusa cu adevarat in valoare, contrastul dintre culori fiind extrem de important atunci cand faci alegeri cromatice curajoase.
Totodata, este important sa stabilesti si tipul de roscat pe care il porti. Poate fi vorba de roscat natural (rosu-galbui), roscat-violet sau roscat-inchis, toate avand propriul lor machiaj potrivit, care le complimenteaza aspectul.
Machiajul roscatului natural
Daca ai parul roscat natural, inseamna ca si pielea ta este foarte deschisa la culoare. Chiar si obtinuta prin vopsire, aceasta nuanta va arata minunat daca aplici un fond de ten translucid, foarte putin vizibil, care sa nu faca nota disonanta cu parul.
Pentru fardul de obraz , opteaza pentru un rozaliu foarte deschis sau o pudra bronzanta aurie, aplicata cu precautie. O linie inchisa de eyeliner pe pleoapele superioare este suficienta, maron sau gri-inchis. Alege galbenul si oranjul cu precadere pentru machiajul pleoapelor.
Buzele vor fi puse in valoare de rujuri roz-piersica sau alte tonuri pamantii. Ruginiul si rosul corai se potrivesc de asemenea.
Machiajul roscatului violet
Roscatul-violet este o nuanta matura, care scoate in evidenta un ten bronzat sau masliniu. Pentru baza machiajului, ai nevoie de un fond de ten cu tente galbui, niciodata rosiatice. Pometii vor arata cel mai bine daca ii conturezi cu pudra bronzanta sau blush cremos auriu .
Fardul de pleoape recomandat implica utilizarea tonurilor pamantii, de maron, bronz, galben, auriu, burgundy, mov-pruna sau vinetiu. Pentru buze, specialistii recomanda rujul purpuriu, maron-mov sau lila.
Machiajul roscatului inchis
Roscatul inchis, cu toate tentele sale intense, este de obicei suficient pentru a atrage toate privirile. Tocmai din pricina acestui lucru, tenul nu trebuie sa fie prea ciocolatiu, altfel risti sa adaugi multi ani pe chip. Foloseste un fond de ten fluid, galbui, cu textura usoara si particule iluminatoare.
Fardul de obraz recomandat este cel trandafiriu deschis, respectiv cel in nuanta caisei coapte. Daca vrei sa scoti in evidenta bronzul tenului, opteaza pentru o perle bronzante in nuante pamantii. Pentru fardul de pleoape, alege griul inchis, maronul ciocolatiu si bejul.Rujul rosu-cireasa, rosul sangeriu si alte variatiuni de acest gen sunt cele mai inspirate alegeri.