Cauti solutii vestimentare care subtiaza talia? Elegantele rochii peplum sunt in tendinte anul acesta si ofera un avantaj major femeilor care vor sa isi evidentieze mai bine formele corporale. Fie ca ai o silueta atletica si iti doresti sa fie una de tip clepsidra, fie ca iti doresti o liniaritate mai armonioasa a corpului, stilul peplum este cu siguranta ceea ce cauti!
Esti gata de o remodelare corporala fara fitness si diete crunte? Atunci apeleaza la femininele rochii peplum, care subtiaza talia si contureaza foarte feminin soldurile.
1. Rochia peplum in blocuri de culori
Iata o idee minunata pentru un trup zvelt si o aparitie senzuala, adaptata celor mai noi tendinte in curs: rochia peplum in blocuri de culori. Poti alege absolut orice paleta cromatica preferi, de la combinatia feminina de oranj cu burgundy, pana la turcoaz si bleumarin, galben si verde etc.
2. Rochia peplum cu imprimeu floral
Iata o varianta potrivita pentru siluetele filiforme! Rochia peplum cu imprimeu floral, un motiv foarte popular sezonul acesta. Acest model evidentiaza talia, adauga un plus de rotunjime soldurilor si face trupul sa para mai voluptuos, per total.
Foto: piperlime.gap.com, missselfridge.com
3. Rochia peplum cu dantela
Stii ca dantela este un material apreciat de designeri inca de anul trecut. Din fericire, poate fi adaptat cu usurinta unei rochii peplum clasice, cu fusta creion (pentru mai multe suplete in solduri) si maneci semi-transparente, foarte senzuala.
4. Rochia peplum casual
Pentru aparitiile zilnice de la birou, o rochie peplum clasica este ideala pentru obtinerea iluziei optice de talie subtire. Alege un material sobru, simplu, cel mai bine in doua nuante monocromatice, pentru a fi cu adevarat in tendinte.
Foto: zara.net, ebay.co.uk
5. Rochia peplum cu imprimeu in dungi
Un alt truc istet pentru remodelarea siluetei prin vestimentatie este sa alegi o rochie peplum cu imprimeu in dungi verticale, oblice sau abstracte, care sa ofere un efect vizual de talie mai subtire. Un imprimeu in zig-zag te poate ajuta sa pari mai supla instant!
Foto: bankfashion.co.uk