Pentru ea

#tendinte #stil #moda #2010 #sezon #primavara-vara

Cum sa fii in tendinte in 2010

Diversitatea este caracteristica principala a anului 2010 in materie de moda. Astfel, de la tinute elegante, cu accente conservatoare pana la cele provocatoare definite de o explozie de culori,  in noul an imaginatia ta se poate juca in voie pentru a crea o tinuta vestimentara cu stil.

 

Ce se poarta in 2010?

 

Camasile. Desi anul trecut au intrat intr-un con de umbra in mintea designerilor, anul acesta camasile revin in forta pe podiumurile prezentarilor de moda. Practic si foarte usor de asortat, acest obiect vestimentar te scoate din impas atunci cand ramai in pana de idei.

•  Animal print. Casele de moda precum Christian Dior sau Chanel au readus in atentia stilistilor tinutele vestimentare animal print. Astfel, anul acesta, modelele ce imita blana de leopard sau zebra isi gasesc culcusul pe bluze de tot soiul, fuste sau pantaloni pentru a sublinia spiritul tau liber.

Negru si alb. Culorile vedeta ale noului sezon, pe langa nuantele vii precum violet sau rosu, sunt negru si alb. Astfel, nu vei da gres daca vei adopta o tinuta simpla in care sa contrasteze negrul si alb.

Etno. Inspiratia folclorica este in continuare de actualitate, in viziunea designerilor, pentru moda 2010. Fie ca provine din Extremul Orient, tarile arabe sau este de origine rusa, aceasta tendinta bate la usa marilor case de moda si e hot in 2010”.

Anii `60. Aerul tineresc si jucaus al anilor `60 va definitiva tendintele in sezonul primavara-vara. Fie ca este vorba de rochii diafane ce pun in evidenta bustul, sandale asortate cu soseta sau camasi-rochii, aceste obiecte vestimentare vor aduce un aer de prospetime in aceasta primavara.

 

Ce nu trebuie sa lipseasca din dulapul tau in 2010

 

Sa fii in tendinte tot timpul nu este un lucru usor, insa anul care a venit nu iti va da batai de cap in ceea ce priveste stilul tau vestimentar. Si pentru a avea o garderoba moderna si in tendinte nu ai nevoie decat de cateva piese vestimentare ce poarta „eticheta” lui 2010. Despre ce este vorba?

Pantalonii drepti sau tigareta. Acest tip de pantalon este inca in tendinte si probabil va mai fi  mult timp de acum inainte, ca atare ca nu trebuie sa lipseasca din sifonierul tau.

Little Black Dress. O rochita neagra, scurta pana la genunchi cu manecute sau fara, menita sa-ti puna in evidenta formele, este tinuta sexy a anului 2010. Daca nu o ai deja in sifonier, fugi repede si achizitioneaz-o.

Rochie larga. O rochie mai larga, fara maneci, in culori pastelate prinsa cu o centura lata este ultimul trend. Ai grija insa la lungime, opteaza pentru taietura rochiei putin deasupra genunchiului si nu mai mult. Rochiile mini stramte nu mai sunt demult de actualitate.

Rochie etno. Foarte important pentru completarea garderobei tale pe anul 2010 este si o rochie de inspiratie folclorica. Opteaza astfel pentru una vaporoasa cu imprimeuri flower power.

O fusta in clos un pic peste genunchi in culori tari.

Tunica. Acest obiect vestimentar este la mare cautare in acest sezon. Opteaza astfel pentru o tunica pe care sa o asortezi fie cu o pereche de pantaloni, fie cu o pereche de colanti sau chiar o fusta.

Jacheta din piele. Jachetele din piele au revenit in atentia designerilor anul acesta. Opteaza pentru una cu o croiala cambrata pentru un plus de eleganta.

Trenciul. Trenciul este un obiect vestimentar care ocupa un loc fruntas in creatiile designerilor in ultimul timp. Anul 2010 nu face exceptie. Fie ca este colorat sau uni, in carouri sau dungi, acest articol vestimentar nu trebuie sa lipseasca din garderoba ta.

Pantalonii scurti din stofa. Acest articol vestimentar poate fi purtat atat in sezonul mai rece cu o pereche de colanti pe dedesubt si cizme joase pana la genunchi, cat si in sezonul mai calduros, seara, la un cocktail cu prietenele.

Geanta XXL. Geanta supradimensionata este un accesoriu in tendinte si in anul 2010. Este in acelasi timp trendy cat si practica, fiind foarte spatioasa si usor de asortat.

 

Ce accesorii se poarta in 2010?

 

Acum ca am vazut din ce articole vestimentare se compune garderoba ta pe 2010, sa ne oprim putin si asupra accesoriilor care sa o completeze. Care sunt accesoriile de baza in sezonul primavara-vara 2010?

• Curelele late cu completate de catarame mari
• Sandalele cu toc inalt
• Palariile si beretele
• Colantii, de preferat in culorii inchise
• Gentiile supradimensionate si cele stil plic
 

  •   2010-01-04
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Andreea Rebeca Penes

Vezi toate articolele

Articole din stil-feminin

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Nu esti tu de vina, ci hainele

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Cum iti adaptezi garderoba la zilele fierbinti de vara

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare