Femeia de 30 de ani este puternica, hotarata, dar inca nu si-a pierdut inocenta. Este jucausa, dar si impunatoare, selectiva si stie ce-si doreste. Acesta este mesajul colectiei monocrome all white lansata de Alexandra Calafeteanu, unul dintre designerii romani de referinta.
REBORN colectia Alexandrei Calafeteanu, este o interpretare stilistica a renasterii femeii de 30 de ani, unde eleganta este echilibrata de confort, unde senzualitatea este echilibrata de inocenta si unde forma si textura sunt echilibrate de culoare. Astfel, outfitul este panza alba a tabloului, iar forta ei launtrica reprezinta toate culorile care se aseaza pe panza.
Creatiile au combinat contrastele, atat in ceea ce priveste linia designului - cand fluid si sinuos, cand in forme clar taiate - dar si a texturilor: neoprenul, lana, tulul si matasea sunt mixate intr-un mod spectaculos, ”desenate”, cusute si decupate perfect, cat sa creeze un element vestimentar elegant, dar atipic, asa cum ar trebui sa fie si femeia care alege creatiile designerului roman.
”Cred cu tarie faptul ca tinutele reprezinta modul vizual prin care vrem sa fim perceputi. Eu sunt un adept al elegantei confortabile! Vreau sa se inteleaga prin colectiile mele faptul ca trasez tinute care nu constrang femeia, ci o elibereaza de tipare si ii creeaza sprijinul vestimentar pentru a crea o declaratie a personalitatii sale.”, a explicat designerul Alexandra Calafeteanu.
Fotografii: Silviu Covaci