Cele mai pretioase secrete de frumusete pot fi culese direct de pe covorul rosu , acolo unde celebritatile isi afiseaza imaginea fara cusur la fiecare eveniment important. Meritul lookului impecabil consta in anii intregi de perfectionare a tehnicilor de infrumusetare in randul stilistilor si profesionistilor in machiaj. Aplica si tu cele mai iscusite tehnici pentru un machiaj la superlativ.
Toate vedetele de prima linie de la Hollywood adopta o serie de ritualuri prin care sa isi evidentieze trasaturile suficient de mult incat sa starneasca admiratia pe covorul rosu. Secretele lor de frumusete se bazeaza pe o serie de experimente care se dovedesc in final a fi adevarate revelatii in arta machiajului.
1."Barbia dubla"
Nimeni nu este perfect, indiferent de sonoritatea numelui sau. Starurile par insa perfecte, deoarece detin arme secrete care sa le ascunda in mod desavarsit defectele. Unul dintre aceste puncte slabe este "barbia dubla", sau gusa in termeni populari, despre care profesionistii in infrumusetare jura ca stiu cum sa-i vii de hac. Aplica putin gel anticelulitic de-a lungul liniei maxilarului si sub barbie, iar produsul va actiona ca o mini- liposuctie temporara.
Foloseste acest tertip cu 20 de minute inainte sa pleci la evenimentul special pentru care te pregatesti si te vei bucura de aproximativ 3 sau 4 ore de un chip perfect sculptat.
2. Gene seducatoare
Daca nu agreezi genele false, le poti pune in valoare pe ale tale cu putina pudra pentru bebelusi: aceasta este baza perfecta inainte de aplicarea rimelului. Vei vedea cum genele tale vor parea mai lungi, mai dese si perfect separate.
3. Piele radianta
Pentru a evita transpiratia inestetica de pe chip, multe vedete folosesc deodorant fara parfum pe ten: aplica putin pe nas, barbie si frunte pentru a tine sebumul departe.
4. Buze apetisante
Inainte sa aplici cele 2-3 straturi de ruj, poti sa folosesti un strat subtire de jeleu de capsuni, care va da o culoare seducatoare zambetului tau.
5. Cosuri
Scapa rapid de un cos rebel cu cativa stropi de picaturi pentru ochi, eficiente in eliminarea rosetii si a umflaturii. Lasa-l sa se usuce natural si aplica apoi putin corector, fond de ten si pudra.
6. Unghii perfecte
Inainte sa iti faci manichiura, scufunda-ti degetele intr-o solutie de apa calduta si suc de lamaie pentru 5 minute. Acidul continut de acest suc va preveni uscarea cuticulelor si craparea unghiilor, cel putin pana la urmatoarea sesiune de ingrijire.