Machiaj & Cosmetica

#reguli machiaj #machiaj # greseli machiaj #machiaj perfect

Cum eviti cele mai frecvente greseli in machiaj

Iti amintesti cu siguranta perioada copilariei cand umblai pe furis in trusa de machiaj a mamei si incercai sa te... gatesti? Te distrai copios si te simteai... speciala chiar daca oglinda iti arata ca erai doar… foarte colorata pe fata!

Azi ai crescut, dar si acum, ca si atunci, trusa de machiaj te poate ajuta sa te simti la fel de speciala! Numai ca acum nu mai e permis sa arati ca si cum ai fi facut baie in acuarele! Acum machiajul trebuie sa fie perfect!

Si chiar daca, acum, spre deosebire de fetita de altadata, ai invatat sa combini si sa asezi fardurile pe fata ta, inca mai poti gresi. Cele mai frecvente greseli in machiaj te pot face fie sa arati mai matura decat esti, fie sa ai un aspect artificial, de masca.

Asa ca, urmeaza sfaturile mele pentru a nu gresi cand vine vorba de machiaj.

1 Asigura-te ca fondul de ten e cel potrivit tenului tau si foloseste-l corect!

In primul rand, alege nuanta potrivita tenului tau, cea care se confunda cu nuanta ta! Tine cont si de gradul de acoperire al fondului de ten ( mare, mediu,mic). Daca ai un ten cu probleme, ti se potriveste unul cu un grad mai mare de acoperire. Unui ten care nu prea da mari batai de cap i se potriveste insa un fond de ten cu grad mediu sau mic de acoperire.

Ca sa alegi cea mai potrivita nuanta, incearca fondul de ten pe gat, nu pe fata sau pe mana! Fata se bronzeaza intotdeauna mai mult decat gatul chiar si cand mergi pur si simplu pe strada. Pentru a evita efectul de masca, alege nuanta de fond de ten care se confunda cu pielea de pe gat.
In plus, e foarte important ca atunci cand aplici fondul de ten, sa il estompezi la linia maxilarului, tot pentru a evita efectul de masca.

2 Armonizeaza culorile produselor folosite!

Multe persoane poarta de exemplu ruj roz si blush portocaliu. Gresit! Acestea trebuie sa aiba legatura intre ele, sa fie armonios imbinate din punct de vedere cromatic.
Ca sa nu gresesti, incearca sa alegi o nuanta dominanta a machiajului si in functie de aceasta selecteaza si restul culorilor.

3 Nu pune in evidenta in acelasi mod toate trasaturile (machiaj strident si pentru ochi si pentru buze si pentru pometi).

Alege intre cele doua trasaturi dominante, ochii sau buzele si scoate una in evidenta! Tehnica e simpla: daca machiajul e mai strident in zona ochilor, pentru buze vei folosi ceva natural. Daca vrei sa ai cele mai senzuale buze cu un ruj provocator, vei folosi un machiaj natural pentru ochi! Pometii ii vei evidentia intotdeauna foarte putin, cu un blush care te imbujoreaza natural, nu te inroseste in obraji ca pe un clovn.


4 Alege machiajul buzelor in functie de tine, nu de ce e la moda!

Chiar daca se poarta rujurile in culori intense, iar acestea o fac pe Angelina Jolie sau pe prietena ta cea mai buna sa arate foarte sexy, tie s-ar putea sa ti se potriveasca altceva. Daca nu ai dantura perfecta sau daca ai buzele foarte subtiri, atunci in mod clar rujurile in culori intense nu sunt pentru tine. Nu ar face altceva decat sa iti faca buzele si mai subtiri sau sa iti accentueze problemele la nivelul danturii. Asa ca opteaza pentru glossuri si rujuri in nuante foarte naturale.

Daca insa decizi ca un ruj intr-o culoare intensa te face si mai frumoasa, ai grija cum il aplici. Iti recomand o pensula speciala si atentie sporita! Nu vrei ca la primul zambet sa te atentioneze un “binevoitor” cu fraza “ai ruj pe dinti.”

5
Asigura-te ca te machiezi la o lumina buna - preferabil naturala!

O lumina slaba distorsioneaza nuantele si intensitatea lor - asa ca risti sa fii mai colorata in realitate decat pari in oglinda ta! Incearca pe cat posibil sa te machiezi intr-un loc unde este lumina naturala din belsug sau macar lumina similara cu locul in care vei merge. Lumina de neon din baie nu e deloc cea mai buna alegere!

Asadar, dupa cum vezi, a gresi e omeneste cand te machiezi, dar a-ti corecta greselile e…la indemana tuturor cititoarelor acasa.ro!

Daca aveti intrebari despre regulile de machiaj, le puteti adresa Make-up artistului Suzana Visan, printr-un comentariu la acest articol.

Date de contact:

Facebook - Suzana Visan

Suzanavisan.ro

  •   2012-10-11
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Make-up artist Suzana Visan

Vezi toate articolele

Date de contact

Vrei sa primesti pe e-mail articole de la acest expert?

Aboneaza-te

Articole din machiaj-cosmetica

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Poate fi jeansul alb prietenul oricarei femei?

Sase jocuri educative de interior pentru iarna

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Cum iti adaptezi garderoba la zilele fierbinti de vara

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare