Machiaj & Cosmetica

#reguli machiaj #cosmetica #machiaj

5 reguli de make-up pe care trebuie sa le stii dupa 40 de ani

Tehnicile de infrumusetare sunt extrem de utile. Femeile care se ingrijesc, se aranjeaza, au o stima de sine crescuta si, implicit, un succes mai mare in tot ceea ce intreprind. Trebuie insa tinut cont de faptul ca nu orice truc de machiaj folosit la 20 de ani e valabil si la 40 de ani. Tenul se schimba, nevoile pielii sunt altele, astfel ca riscul sa gresesti este mare.

 

Tocmai de aceea iti vom dezvalui cateva dintre secretele femeilor ajunse la 40 de ani si care arata cu 10-15 ani mai tinere tocmai datorita tipului de machiaj folosit.

Fond de ten - DA, pudra - NU

Pe masura ce imbatranesti, pielea devine mai subtire si se increteste, apar ridurile fine, astfel ca rutina de machiaj trebuie sa se schimbe. Prima regula este: fara pudra! Aceasta adauga o textura prea mare si ingreuneaza aspectul pielii. Daca crezi ca ai nevoie de fond de ten, nu aplica peste el si un strat de pudra. Alege-ti cu atentie fondul de ten, incat culoarea sa ti se potriveasca perfect. O optiune light sunt cremele tip BB.

Rujul cel mai potrivit

Cu timpul, buzele devin mai putin definite, motiv pentru care e bine sa eviti nuantele intunecate de ruj sau pe cele foarte puternice, precum rosu, caci le va face sa para mai mici si mai subtiri. Alege o culoare potrivita tonului pielii. Nuantele neutre, nude, precum rozul pal sau piersica, cu textura cremoasa vor inviora delicat buzele.

Fara contur pe pleoapa inferioara

Ochii vor parea mai mici atunci cand conturezi inclusiv pleoapa fixa. Cu varsta, pielea din jurul ochilor se lasa, iar conturul nu face decat sa accentueze acest proces. Pentru a deschide privirea, expertii recomanda marcarea doar a pleoapei mobile.

Anticearcan delicat

E drept ca odata cu inaintarea in varsta si cearcanele devin mai pregnante. Pielea de sub ochi incepe sa se subtieze si devine mai intunecata. Asta nu inseamna ca trebuie sa folosesti anticearcan in exces. Un strat gros ingreuneaza pielea si are sanse sa devina foarte vizibil. Foloseste o formula usoara ai aplica-l cu o pensula care ajuta la distribuirea uniforma. Si aplica anticearcan doar pe zonele mai intunecate de sub ochi.

Fara sclipici

Fardul lucios care patrunde in ridurile din jurul ochilor nu e deloc incantator. Te imbatraneste si atrage atentia asupra fiecarei cute a pielii. Daca vrei un make-up glam atunci limiteaza aplicarea fardului stralucitor la colturile interioare ale ochilor si pe zona centrala a pleoapelor.

  •   2018-03-04
  •  

Articol scris de

Gabriela Ples

Vezi toate articolele

Articole din machiaj-cosmetica

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits: Nu esti tu de vina, ci hainele

Expertul Acasa.ro, Irina Markovits

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.