Machiaj & Cosmetica

#makeup #machiaj #poze #fotografii #machiaj si cosmetica

4 ponturi istete de makeup pentru a iesi excelent in poze

Pozele pot fi cele mai negre cosmaruri ale tale sau, dimpotriva, o ocazie in plus pentru a iesi placut in evidenta. Calitatea de a fi fotogenica nu iti este data intotdeauna de Mama Natura - de cele mai multe ori, te poti asigura ca vei iesi excelent in fotografiile in care esti surprinsa cu ajutorul machiajului. Iata cateva trucuri pe care le poti pune si tu in practica!


1. Foloseste produse de makeup mate

O regula de aur pentru a iesi bine in poze este aceea de a folosi produse de machiaj mate, care nu stralucesc si care, astfel, nu prezinta riscul de a reflecta lumina cand blitul este activat in dreptul chipului tau. Aplica, asadar, un fond de ten care nu iti lasa pielea lucioasa, dar si un ruj de buze farduri de pleoape si cat mai putin stralucitoare cu putinta.


2. Machiaza-te la lumina zilei

Pentru a reusi combinatia perfecta de produse de makeup si culori, evitand un machiaj supraincarcat sau dimpotriva, alege, in masura in care iti este la indemana, sa te machiezi intotdeauna la lumina zilei. In acest fel, vei avea o idee mai clara asupra felului in care vei iesi in pozele in care vei fi surprinsa inainte de lasarea serii.


3. Aplica rimel si creion dermatograf negre

Vrei ca ochii tai sa fie frumos evidentiati in poze? Expertii sustin ca o metoda excelenta este aceea de a folosi atat rimel, cat si creion dermatograf sau tus de culoare neagra. Alegerea se va dovedi una reusita intrucat va crea un contrast placut cu restul chipului.

Pentru a nu avea surprize neplacute, acorda atentie sporita si zonei fine din apropierea ochilor. Daca ai cearcane, spre exemplu, este important sa te asiguri ca anticearcanul aplicat este bine amestecat si ca nu formeaza pliuri inestetice, care vor iesi negresit si in poze.


4. Fereste-te de umbre

Machiajul pentru poze perfecte este unul care nu creeaza umbre. Cu alte cuvinte, fereste-te sa aplici fard inchis la culoare pe pleoapa inferioara, spre exemplu.

Nu uita sa te pozitionezi strategic in momentul in care stii ca urmeaza sa iti fie facuta o poza, astfel incat lumina sa nu creeze, la randul ei, umbre care sa iti anuleze eforturile de a iesi bine in fotografii cu ajutorul makeup-ului.

Foto: womansday.com

  •   2013-03-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Alexandra Florea

Vezi toate articolele

Articole din machiaj-cosmetica

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda: Integreaza “amintirile” cumparate in viata ta, in garderoba ta

Expertul Acasa.ro, Gabi Urda, consultant de comunicare si stilist personal

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului